1. BMW F800ST – sau cum sa te distrezi cu doar 85 CP

 

Am intrat in posesia unui F800ST. Ma dadusem jos de pe o YAMAHA FZ6, si sincer am cam strambat din nas cand a trebuit sa ma urc pe un 2 cilindri in linie, de “doar” 85CP. Insa apoi am vazut cuplul : 86Nm la 5.800 rpm. Hmmm, trebuie sa fie interesant.

Sa facem cunostinta …

Cum eu sunt obsedat de finisaje, iar BMW nu prea a excelat la acest domeniu, iata ca la acest model bavarezii au tinut sa imi arate ca se poate si la ei. Nu voi discuta de design, acest aspect tine strict de gustul fiecaruia, insa tin sa spun ca toate carenele se imbina perfect, legatura dintre carene si sa se face foarte fluid, si ceea ce ma impresioneaza cu adevarat este ca desi motorul vibreaza putin (deh, 2 cilindri in linie de 800cc), carenele nu o fac deloc. Stopul se balangane putin, insa nu face zgomot …. Toba arata impresionat, si arat clar cati cilindri are motorul. Iar bascula monobrat … arata demential, indiferent de gusturi.

Motocicleta pe care o am eu era chiar foarte dotata pentru un motor ST (sport touring) : computer de bord, mansoane incalzite, monitorizarea presiunii in pneuri, ABS. Toate aceste dotari insa palesc cand trebuie sa semnalizezi …. este clasicul, neputinciosul si incorfortabilul sistem BMW, la care s-a renuntat pana la urma. Dar sa trecem peste acest aspect neplacut. Este unul din putinele defecte ale acestei motociclete.

Prima intalnire … evident am scos-o in oras …..

Am observat imediat ca este manevrabila ca un scuter. Mai manevrabila ca orice japoneza din clasa sport touring, lucru care m-a incantat foarte mult in oras. Pozitia este foarte relaxanta, si de aici iti vine senzatia ca poti face ce vrei cu ea. Ideea este ca chiar poti sa faci ce vrei cu ea. Sau ma rog, aproape … Desi carenele dau senzatia de masivitate (necunoscatorii ma intreaba daca are 300-400 kg), are 187 kg (la gol), insa mie initial mi-a dat senzatia ca are mai putin. Te poti strecura foarte usor printre masinile stationate la semafor, dar te si ajuta enorm la manevrele de parcare. Motocicleta este foarte echilibrata, atat static cat si dinamic. Cauza cred ca este pozitia rezervorului de combustibil aflat sub sa, pozitie care duce la un centru de greutate “centrat” perfect.

In ceea ce priveste franele, la modul meu de utilizare (adica intotdeauna combin spatele cu fata), motocicleta opreste foarte bine, chiar daca senzatia initiala nu este asta. Daca se foloseste numai fata, parerea mea este ca “plonjeaza” un pic cam mult atunci cand trebuie sa franezi mai brusc. Dar poate sunt eu obisnuit cu o suspensie mai ferma pe fata. ABS-ul lucreaza foarte bine, chiar daca, dupa parerea mea, interventia pe spate a ABS-ului este un pic cam brutala, si prima senzatie este neplacuta. Parca iti da senzatia ca “topaie” toata motocicleta. Dar dupa 2-3 experimente te obisnuiesti. Eu si folosesc foarte mult frana de spate, si probabil ca de aici mi se trage ….

Motorul trage foarte bine aproape din turatia de ralanti, iar in oras te poti juca lejer cu ea in jurul la 3.000 rpm, fara sa chinui motorul. Poti urca si mai sus, dar de ce ai vrea sa faci asta ?? Daca te joci in turatia asta, plus/minus, obtii un consum foarte bun, in jur de 4-5 litri la suta de km, ceea ce pentru un consum urban este mai mult decat decent (am avut un scuter care consuma la fel  ). Cuplul generos iti da voie sa te joci asa jos in ture, si pana si zgomotul tobei stoc te face sa crezi ca asta e turatia potrivita.

A doua intalnire … Am dus-o la munte … Motocicleta ….

Am plecat la munte. Cu o domnisoara draguta de aproximativ 50 kg ca pasager, cu top-case nu foarte plin. Detaliile nu sunt ca sa ma laud, sunt totusi insurat, ci doar ca sa va faceti o idee despre cum am incarcat motocicleta si cum s-a comportat ea asa.

Sa incep cu inceputul. Pe autostrada am fortat-o putin din punct de vedere legal. Am mers cam cu 150-160 km/h. Asta e ritmul meu …. Consumul a fost mai mult decat decent, aproximativ 5,5 l / 100km. Atat arata computerul de bord, si surpriza : dupa un mic calcul matematic, si la pompa mi-a iesit acelasi consum. Deci neamtul nu minte. Si in conditiile date mai sus, motocicleta impinge foarte bine, nu pare fortata, cu alte cuvinte sta foarte bine. Aerodinamic vorbind, la cei 1.8 m si aproximativ 86-87 kg ale mele, nu am prea simtit vantul. E drept ca am avut un parbriz aftermarket, putin mai lat si putin mai inalt decat cel original, dar banuiesc ca si cu cel stoc ar fi fost aproape acelasi lucru. Eu in principiu urasc autostrada, pentru ca ma plictisesc si imi amorteste repede fundul. Insa surpriza maxima : desi saua este foarte subtire si prima impresie este ca iti va face fundul arsice, nici vorba de asa ceva. Se muleaza foarte bine si este mai comfortabila decat orice sa stoc am intalnit pana acum pe un sport touring. Si pasagera a spus acelasi lucru. Ca a stat foarte comfortabil …. Dar o sa o mai laud si putin mai incolo. Saua …….

Apoi a inceput partea distractiva. Pe primele viraje, motocicleta mi-a dat senzatia ca danseaza putin cu mine. Insa la prima oprire am intarit suspensia spate aproape la maxim si am marit presiunea in roti la 2.8 pe spate si 2.5 pe fata (anvelopele erau Michelin Pilot Power 2CT). Si a inceput distractia. Motorul sta foarte bine pe viraje, insa mi-a trebuit ceva timp sa realizez ca pot intra pe viraje si cu 4.000-5.000 rpm fara probleme. Eram obisnuit cu japonezele “4 in linie” din clasa sport touring (FZ6, CBF600 etc) cu care abordezi virajele cam cu 7.000 rpm, poate si mai sus daca mergi mai sportiv. Motocicleta este foarte ascultatoare, chiar daca suspensia fata nu este foarte ferma. Este o motocicleta care iti poate ierta foarte multe greseli, si asta datorita manevrabilitatii iesite din comun, care iti da senzatia ca poti corecta oricand o trasa gresita.

A urmat apoi o dovada a egoismului meu. Stiu ca sunt egoist, si am vrut sa mi-o si demonstrez. O zi intreaga m-am plimbat singur, doar eu si bavarezul. Am lasat prietena mai sus mentionata si am plecat. Vorbim de aproximativ 800 km intr-o singura zi. A fost incredibil. Voi lauda din nou saua, care mi-a demonstrat inca o data ca este genial gandita si construita (felicitari celor de la BMW), voi lauda autonomia care este de aproximativ 450 km, la un consum de 3.5-3.8 l/100km. Toate astea in conditiile in care am avut si drumuri mai proaste (uneori fara asfalt) dar si drumuri extreme de virajate si cu un asfat impecabil unde am fortat-o putin. Trebuie sa mentionez ca am adus suspensia la reglajele standard, si presiunea in roti la 2.6 pe spate si 2.2 pe fata. In ceea ce priveste virajele de viteza (ma refer la cele largi), acolo unde abordezi cu 90-100 km/h poate si mai sus, motocicleta inca danseaza putin, insa nu deranjant, si asta doar daca facem o comparatie cu o japoneza cu suspensia mai ferma. Insa pe drumurile denivelate sau cu asfalt pus de mantuiala, suspensiile lucreaza impecabil. Am avut o portiune de vreo 6 km de drum forestier, si s-a comportat extraordinar, tinand cont de categoria din care face parte. Dar …. pe virajele foarte stranse, ace de par, motcicleta abordeaza pefect in treapta a doua, si sta atat de bine, ca nu te mai saturi sa te joci cu ea. In conditiile in care cam 800 km am mers aproape incontinuu, cu foarte mici pauze de 1-2 poze , seara nu simteam decat dorinta sa ma urc din nou pe ea. Iar trebuie sa aduc felicitarile de rigoare celor care au realizat saua …

Cata atentie sa ii acordam …..

In incheiere, va trebui sa aduc in discutie si partea de intretinere. S-a creat un mit, conform caruia BMW este scumpa de intretinut. Nmic mai fals. In afara de cureaua de transmisie, care se schimba conform manualului la 40.000 km si al carei pret este aproximativ 1.600 lei (OEM), dar care din ce am discutat si cu mencanici de la reprezentate BMW din Germania, se poate schimba cu incredere si la 60.000 km, in rest totul costa ca la japoneze. Iar cureaua are avantajele ei, numai daca privim prin prisma faptului ca nu trebuie intretinuta (adio curatat si uns). Filtrele, bujiile, uleiul, placutele au costuri similare cu ale japonezelor. Eu recomand schimbarea uleiului la 5.000 km, chiar daca BMW spune ca se poate schimba la 10.000 km daca ii punem CASTROL POWER 1 RACING 10W40, insa totusi este un motor care foloseste acelasi ulei atat pentru ungerea motorului, cat si a ambreiajului si a cutiei de viteze. Parerea mea. Eu pentru acest motor recomand MOTUL 7100 10W40, schimbat la fiecare 5.000 km.
In ceea ce priveste fiabilitatea, motocicleta condusa de mine avea 42.000 km, si mergea impecabil. Am citit pe forumuri de modele care au ajuns fara probleme si la 80.000-90.000 km, insa cu intretinere corespunzatoare.

Cat de tare o apreciem …..

In ansamblu, este o motocicleta foarte versatila, mai mult touring decat sport in opinia mea (de aceea au si modelul F800S), care incanta prin finisaje, prin manevrabilitate, consum redus, protectie aerodinamica chiar foarte buna daca o incadram in segmentul ei sport touring. Incanta foarte mult cutia de viteze, de mult nu am mai intalnit o cutie atat de silentioasa si precisa. Mansoanele incalzite isi fac treaba foarte bine, si foarte util si precis este de asemenea sistemul de monitorizare a presiunii in pneuri.

Ce nu ne incanta este pretul (chiar si la mana a doua isi pastreaza foarte bine pretul), modele din 2006-2007 ajung in jur de 4.000-4.500 euro daca sunt bine intretinute, cele din 2010-2011 ajung si la 5.500-6.000 euro. Nu incanta deloc sistemul de semnalizari (care a fost schimbat la modelul nou F800GT). Iar cei obisnuiti cu rafinamentul motoarelor japoneze (fara vibratii), vor avea nevoie de o perioada de acomodare, scurta ce este drept. Pentru ca vibratiile nu sunt deloc deranjante, dar exista.

Pot spune ca m-a cucerit aceasta motocicleta, chiar daca prietenii mei vor spune ca asa patesc cu toate . Asa sunt eu, mai usor de impresionat …. Insa nu totdeauna.

Dragomir Antoniu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *